Menu
Complexul industrial Reșița este situat în partea de sud-vest a României, într-o pitorească zonă depresionară a Banatului Montan, la vest de Munții Semenicului. A fost fondat pe 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale și forje și reprezintă cea mai veche unitate industrială din România și una dintre cele mai vechi din Europa.
Se cuvine să subliniem că, prin momentul inaugurării lor (3 iulie 1771), uzinele din Reșița devansează fondarea unor fabrici de renume precum Krupp Germania (1811), Vitkovice (1829), Donawitz (1836), MAN (1834), Sulzer (1834), Burmeister & Wain (1843) și Skoda (1851).
Dacă începutul a fost consacrat sectorului metalurgic, treptat s-a constituit și s-a dezvoltat sectorul construcției de mașini, ajungând ca în ultimul sfert al secolului XIX, acest sector să devină preponderent. Cele două sectoare au coexistat vreme îndelungată, completându-se reciproc în cadrul aceleiași unități complet integrate.
UCMH Reșița, continuatoarea activității sectorului de construcții de mașini din complexul industrial Reșița, așa cum este cunoscută astăzi, este rezultatul a mulți ani de experiență în construcția de mașini, în transporturi, energie, industrie metalurgică și chimică. Uzina a acumulat în timp o cultură aparte și a ajuns la o reputație deosebită, bazată pe tradiție, competență și calitate.
În decursul evoluției în timp, se pot distinge mai multe perioade în funcție de apartenența proprietății:
Perioada în care uzinele au aparținut fiscului austriac care își exercita conducerea și controlul prin intermediul Direcției miniere banatene cu sediul la Oravița. Profilul de activitate la nivelul anului 1815 se compunea din: piese din fontă turnate direct de la furnale, bare forjate din fier, cercuri pentru roți de căruțe, scule, cuie, unelte de uz agricol și gospodăresc.
Uzinele din Reșița au aparținut consorțiului internațional St.E.G. „K.u.K Oberprivillegierte Staatseisenbahn Gesellschaft”, societate privilegiată imperială și regală a căilor ferate de stat, care aveau în proprietate, în afara uzinelor din Reșița, și alte domenii și proprietăți miniere, metalurgice și feroviare în Banat și Boemia, o fabrică de locomotive la Viena și concesiunea unei rețele de căi ferate de cca 5.000 km (în construcție și exploatare). St.E.G. era un consorțiu internațional cu capital francez și austriac, finanțat de trei bănci: Société Générale du Crédit Mobilier de Paris, Georg Sina (Viena) și Arnstein & Eskeles (Viena). Domeniile cuprindeau 130.083 ha (din care 42.578 ha teren agricol și 87.505 ha păduri).
Ca urmare a terminării Primului Război Mondial și a formării Statului Național Unitar Român, în baza Decretului Regal Român nr. 2455/8 iunie 1920, patrimoniul St.E.G. de pe teritoriul României este constituit în societatea „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița”. În cadrul acesteia s-a constituit „Direcția atelierelor”, amplasată pe malul stâng al râului Bârzava, direcție care cuprindea sectorul de construcții de mașini (actualul UCMH Reșița, platforma industrială veche), unde de fapt au fost edificate și primele ateliere din perioada St.E.G., între anii 1886-1891. Domeniile cuprindeau o suprafață de 95.863 ha, din care 88.248 ha păduri și mai cuprindeau: mine (de fier, cărbune, cupru), podgorii, drumuri, cariere de calcar. În această perioadă, uzinele aveau următoarea structură:
Profilul de fabricație cuprindea în principal: locomotive cu abur (inclusiv reparații), roți montate (inclusiv osii și stele), bandaje, poduri metalice și schimbătoare de cale ferată și echipament feroviar, construcții metalice pentru clădiri și hale industriale, poduri rulante, mașini electrice (motoare, generatoare), transformatoare, aparataj electric, utilaj petrolier (tije de pompare, mufe de legătură, prăjini grele de foraj, unități de pompare, cârlige și mese Rotary, geamblacuri și reductoare de viteză), armament (tunuri, afete, tunuri antitanc și antiaeriene de 75 mm licența Vickers, tunuri pentru baterii de coastă, mine submarine, aruncătoare de tip Brandt 60 și 120 mm) și altele. Societatea era cea mai mare din economia României în ceea ce privește cifra de afaceri, capitalul social și numărul de angajați. Numărul total al angajaților în această perioadă a ajuns la 22.892 în anul 1948.
Naționalizarea U.D.R. s-a realizat prin Legea nr. 119/11 iunie 1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 133 bis/1948. Perioada postnaționalizare (după 1948) se poate subdivide la rândul ei în mai multe etape:
În această perioadă, uzinele s-au numit Uzinele de Fier și Domeniile Reșița – întreprindere naționalizată. Ca urmare a schimbării regimului politic din România, la 11 iulie 1948 s-a adoptat Decretul Lege nr. 119/1948, prin care un număr de 351 societăți din diverse domenii erau preluate de către stat, iar Uzinele de Fier și Domeniile Reșița se găseau în capul listei. A urmat o perioadă de aproape un an, până în august 1949, când acestea au fost integrate în structuri de stat nou create.
Ca urmare a clauzelor acordului de armistițiu cu U.R.S.S., în România s-au constituit societățile mixte de tip SOVROM care au durat până la 30 septembrie 1954. Documentele ce stau la baza existenței acestei etape sunt acordul de colaborare sovieto-român din 8 mai 1945 și Decretul 334/10 august 1949. În cadrul acestei etape, până la sfârșitul anului 1949, a avut loc dezagregarea efectivă a societății UDR, uzinele din Reșița devenind componente ale nou-înființatelor societăți mixte SOVROMMETAL (ramura metalurgică) și SOVROMUTILAJPETROLIFER (ramura de construcții de mașini). S-a pus astfel capăt, pentru prima dată după aproape 180 de ani, unicității și indivizibilității unui patrimoniu integrat, iar consecințele acestei rupturi brutale continuă să se resimtă și în prezent.
În această perioadă, SOVROMMETAL și SOVROMUTILAJPETROLIFER au fost reunite într-o singură entitate administrativă cu denumirea Combinatul Metalurgic Reșița, în cadrul Ministerului Industriei Grele (ulterior Ministerul Metalurgiei și Construcțiilor de Mașini), conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 864/10 iulie 1954.
În această etapă, societatea a fost în subordinea mai multor ministere sau centrale industriale, purtând după Decretul nr. 162/1973 o altă denumire: Întreprinderea de Construcții de Mașini Reșița. De menționat că între octombrie 1969 și martie 1973, întreprinderea a constituit nucleul de polarizare al Grupului de Uzine Reșița înființat în 1969. În cadrul acestuia mai intrau: Uzinele de Construcții Metalice Bocșa, Uzinele de Construcții de Mașini Caransebeș, Uzinele Mecanice Timișoara și Institutul de Cercetare și Proiectare Echipamente Hidroenergetice Reșița.
Ca urmare a elaborării și aplicării prevederilor legilor 15/1990 și 31/1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 1296/1990, completată ulterior cu Hotărârea de Guvern nr. 334/1991, ICM Reșița s-a reorganizat și transformat în Societate Comercială pe Acțiuni – persoană juridică română, înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin, la nr. J.11/4 din 12 februarie 1991. În condițiile aplicării Legii privatizării (nr. 58/1991) la 10 iunie 1993, proprietatea a fost transferată în proporție de 70% către Fondul Proprietății de Stat și în proporție de 30% către Fondul Proprietății Private I Banat-Crișana.
Cu privire la perioada postnaționalizare, se constată că după naționalizarea din 1948, în istoria uzinelor din Reșița a urmat un moment de cotitură. Pe de o parte, uzinele continuau să rămână cea mai importantă unitate a industriei grele românești, dar a început să se manifeste și o marginalizare a lor, fenomen care s-a manifestat aproape continuu în următoarele patru decenii. Astfel, uzinelor din Reșița le-au fost luate la diferite momente și sub diferite motive o serie de produse pe care le asimilasera și realizaseră în condiții foarte bune, cum sunt:
Perioada include transformări profunde corelate cu evoluția proceselor tehnologice. Astfel, au fost asimilate și introduse în fabricație: turbine cu abur și turbogeneratoare electrice, noi compresoare de aer, motoare Diesel și boghiuri pentru locomotive, cuzineți, hidroagregate energetice (turbine hidraulice, hidrogeneratoare electrice, regulatoare de turație), motoare Diesel pentru propulsie nave maritime, echipamente pentru industria chimică, metalurgică, echipamente hidromecanice (vane hidraulice, servomotoare hidraulice mari), respectiv au fost scoase din fabricație locomotivele cu abur.
Istoria celor patru decenii (1948-1989) ale economiei planificate este extrem de densă din punct de vedere al faptelor. Putem afirma că nu a existat program important al dezvoltării economiei naționale din România, printre care amintim programul de dezvoltare a bazei energetice (cu mașini și utilaje termoenergetice sau hidroenergetice), programul nuclear, programul de dezvoltare a transporturilor feroviare, a flotei maritime, a industriei metalurgice, miniere sau chimice, la realizarea căruia UCM Reșița să nu fi fost implicată într-un anumit grad prin asimilarea sau producerea de mașini, echipamente, utilaje. De asemenea, marca UCM Reșița a fost exportată în aproape 40 de țări, inclusiv în unele țări cu o veche tradiție industrială.
Prin vânzarea de către APAPS (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului) la 23 decembrie 2003, a întregului pachet de acțiuni deținute de stat (60,7908%) consorțiului format din societatea elvețiană INET A.G. și Asociația Salariaților UCM Reșița, uzinele au trecut în perioada postprivatizare.
UCM Reșița, una dintre cele mai vechi unități industriale din România, a intrat în procedură de insolvență la sfârșitul anului 2011, după ce a acumulat datorii semnificative de aproximativ 860 milioane de lei. Procesul de reorganizare judiciară a fost gestionat de consorțiul format din Euro Insol SPRL și VF Insolvență SPRL, care a încercat să redreseze compania și să stabilizeze activitatea sa economică
În martie 2024, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a finalizat achiziția afacerii UCM Reșița. Tranzacția a fost realizată prin intermediul noii companii înființate, Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice SRL (UCMH), pentru suma de 67,9 milioane de lei.
Uzinele din Reșița au reușit să mențină o activitate industrială neîntreruptă timp de peste 233 de ani prin adaptarea continuă și automată a tipului și sortimentului de produse fabricate la cerințele pieței. De-a lungul istoriei sale, au fabricat o varietate foarte mare de produse, unele dintre ele fiind premiere de prestigiu la nivel național sau situate în avangarda progresului tehnic european. Este semnificativă prezentarea volumului producției pentru câteva dintre produsele reprezentative:
Tradiție și inovație
din 1771
© 2024 U.C.M.H. Reșița – Toate drepturile rezervate